Cupa României

CSM Botoșani și-a aflat astăzi adversara în Cupa României-FAN Courier la handbal masculin! Sânnicolau Mare va veni în Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”.

Așa cum ne așteptăm în fiecare sezon, Cupa României-FAN Courier ne aduce dueluri foarte interesante încă din primele tururi, iar sezonul acesta capul de afis este duelul dintre campioana României, CS Dinamo București și rivalii din capitală, CSM București. Astfel, CSM Botoșani va întâlni echipa bănățeană.

„Disputa cu Sânnicolau Mare consider că va fi extrem de înverșunată datorită tradiției pe care o au aceștia, o localitate la care ajungeam și eu când eram junior, la cantonamente. Noi o să facem tot posibilul să câștigăm, avem avantajul sălii proprii, jucăm acasă, însă asta nu poate spune nimic. Cu siguranță vor fi botoșăneni în tribune, însă doar handbaliștii noștri vor juca în teren. Dorim să trecem peste meciul cu această echipă și vom vedea după cât de departe vom merge. Ne dorim să  ajungem cât mai sus, dar depinde de culoar și de echipele care vor veni după Sânnicolau mare!” – a declarat Radu Roșu, antrenorul CSM Botoșani

Dueluri Cupa României – FAN Courier  – Șaisprezecimi de Finală

  1.  CSM Poli Timișoara vs CS HC Buzău 2012
  2.  CSM Focșani 2007 vs CSM Vaslui
  3.  CS Politehnica Iași vs CSU Cluj Napoca
  4.  CS Universitatea Craiova vs CSM Bacău
  5.  CS Medgidia vs AHC Dunărea Călărași 2014
  6.  CSU Galați vs HC Dobrogea Sud Constanța
  7.  CSM Ploiești vs CSM Făgăraș
  8.  CSA Steaua București vs AHC Potaissa Turda
  9.  CSM Reșița vs CS Minaur Baia Mare
  10.  CS Dinamo București vs CSM București
  11.  ACS Szejke Odorheiu Secuiesc vs SCM Poli Timișoara
  12.  CSM Alexandria vs CSU Suceava
  13.  CS Magnum Botoșani vs CS Unirea Sânnicolau Mare
  14.  CSU C-tin Brâncuși Tg. Jiu vs HC Beldiman Arad
  15.  CSU Pitești vs CSM Oradea
  16.  CSU Târgoviște vs CSM Sighișoara

Meciurile din faza șaisprezecimilor sunt programate să se desfășoare pe 3 noiembrie, programul exact al meciurilor urmând să fie făcut public după consultarea cu partenerul media, TVR.

sursa: FRH

Share

Lasă un răspuns