Divizia A, Handbal Maculin

Vineri, 11 octombrie de la ora 18:00, botoșănenii sunt așteptați în Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa” din localitate. CSM Botoșani va întâlni puternica echipă a CSU Suceava!

CSU Suceava parcurge o perioadă bună, respectiv două victorii din două meciuri, dar la fel o face și CSM Botoșani. După primele două etape, ambele echipe au acumulat 6 puncte, iar Suceava este pe locul întâi, după un meci câștigat la 40 de goluri diferență cu Târgoviște.

Meciul cu Suceava se anunță a fi unul interesant deoarece ambele echipe au acumulat doar victorii până acum. Noi traversăm o perioadă bună, jocul nostru este în creștere, avem un moral bun după meciul de la Iași. Vestea bună în cadrul echipei este revenirea lui Bogdan Șoldanescu, cu el în echipă vom fi mai puternici pe apărare, experiența lui pe semicerc oferă siguranță colegilor. Avem jucători buni ca Stoian, Koki sau Lazurcă, ei pot face diferența în orice moment. Așteptăm publicul la sală în număr cât mai mare, aportul lor alături de inimoasa galerie ne a ajutat în meciul cu Galați, și le mulțumim pe această cale. – Fl0rin Ciubotariu, căpitanul echipei CSM Botoșani

Meciul cu Suceava va fi unul disputat. Suceava vine din Liga Națională, însă presiunea este pe ei, nu pe noi. Avem până acum două victorii de moral, creștem de la o zi la alta și cred că vom face față fără probleme. Rețeta victoriei cred că va fi însuși meciul, deoarece va avea loc un duel al orgoliilor. Suntem niște adversari duri, nu menajăm echipa adversă și sper ca și băieții să fie la fel de lipsiți de emoții cum sunt eu. Scorul sper să fie de partea noastră și nu ne vom împiedica, dar nici nu ne vom îmbăta cu apă rece după o înfrângere sau o victorie.

Cu venirea lui Bogdan Șoldănescu, cu siguranță vom avea un plus, va conta enorm în sistemul nostru de apărare. Cred că el, împreună cu ceilalți, poate să încline balanța în favoarea noastră. – a declarat antrenorul CSM Botoșani, Radu Roșu

INTRAREA LA MECI ESTE LIBERĂ

Share

Lasă un răspuns