CSM Botoșani va întâlni în Cupa României-FAN Courier CS Unirea Sânnicolau Mare, pe 2 noiembrie, în Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” de la ora 11.00.
CS Unirea Sânnicolau Mare este o echipă de tradiție, ce se află acum pe locul 4 în Divizia A, Seria D, acumulând 9 puncte (3 victorii, 2 înfrângeri) și având cu un meci mai puțin decât primul loc, CSM Oradea. În sezonul trecut de Cupa României, Unirea Sânnicolau Mare a eliminat echipa din Liga Națională, CSU Suceava.
Nu îi cunosc destul de bine pe cei de la Sânnicolau, dar sunt sigur că vor veni la Botoșani să câștige. Suntem pregătiți de acest meci și ne dorim să putem trece în faza următoarea a ediției. Vom da totul pentru o nouă victorie. Așteptăm publicul la sală în număr cât mai mare să ne susțină și să ne ajute spre o nouă victorie, pentru noi publicul este un factor important. Îi așteptăm la fiecare veci să vină și să ne susțină în număr cât mai mare! – a declarat Claudiu Lazurcă.
Dacă rezultatul cu CS Unirea Sânnicolau Mare va fi unul pozitiv, CSM Botoșani va scrie istorie pentru club, fiind prima echipă de handbal care trece într-o etapă superioară a Cupei României, respectiv optimile de finală.
Adversarele noastre din Divizia A, Seria A, vor disputa meciuri în Cupa României-FAN Courier cu:
- CS Politehnica Iași vs CSU Cluj Napoca
- CSU Galați vs HC Dobrogea Sud Constanța
- CSU Târgoviște vs CSM Sighișoara
- CSM Alexandria vs CSU Suceava
MECIURILE DIN ȘAISPREZECIMILE CUPEI ROMÂNIEI-FAN COURIER
- CSM Poli Timișoara vs CS HC Buzău 2012
- CSM Focșani 2007 vs CSM Vaslui
- CS Politehnica Iași vs CSU Cluj Napoca
- CS Universitatea Craiova vs CSM Bacău
- CS Medgidia vs AHC Dunărea Călărași 2014
- CSU Galați vs HC Dobrogea Sud Constanța
- CSM Ploiești vs CSM Făgăraș
- CSA Steaua București vs AHC Potaissa Turda
- CSM Reșița vs CS Minaur Baia Mare
- CS Dinamo București vs CSM București
- ACS Szejke Odorheiu Secuiesc vs SCM Poli Timișoara
- CSM Alexandria vs CSU Suceava
- CS Magnum Botoșani vs CS Unirea Sânnicolau Mare
- CSU C-tin Brâncuși Tg. Jiu vs HC Beldiman Arad
- CSU Pitești vs CSM Oradea
- CSU Târgoviște vs CSM Sighișoara