Comunicat de presă, Divizia A, Handbal Maculin

Interul nostru stânga, Claudiu Lazurcă, a fost convocat astăzi de către Federația Română de Handbal să participe în cadrul Lotului Național de Handbal Masculin de tineret, într-un joc contra Poloniei.

Federația convoacă astfel, în perioada 16-22 decembrie sportivi pentru Pregătire + Jocuri: România – Polonia!

Pentru echipa noastră Claudiu este un stălp al atacului, având un scor excelent în campionat și fiind decisiv în meciuri grele, jucând în toate jocurile de până acum pe care le-a avut formația noastră.

Claudiu a înscris pentru echipa noastră în toate jocurile de până acum, 52 de goluri!

Echipa noastră dispune de o gamă largă de tineri cu potențial, de o reală valoare, care pot face pasul către echipa națională de tineret, cum ar fi Florin Mihăescu, Ionuț Vamanu, Cosmin Bidașcă și Vlad Lazoreac. Îi dorim lui Claudiu mult succes! Hai, România!

Claudiu a câștigat medalia de argint la minihandbal, ca o primă medalie. Apoi iubirea de sport și dorința de juca handbal i-a adus în 2011-2012 un alt loc doi la minihandbal, iar în 2014 a cucerit medalia de bronz, la Juniori IV. A câștigat aurul la Juniori III și bronzul la Juniori II în sezonul 2015-2016.

A ajuns în Finala Mare la Juniori I, sezon 2017-2018, când nimeni nu le dădea șanse, fiind singura echipă din primele patru care nu erau club privat. A cucerit locul doilea, iar în acelați an și-a apărat, împreună cu echipa sa, titlul de Campioni Naționali.

Convocat la naționalele României, a primit distincții de cel mai bun intermediar sau cel mai bun marcator, Claudiu Lazurcă le mulțumește profesorilor care s-au ocupat de evoluția sa fabuloasă.

Share

Lasă un răspuns