Comunicat de presă, Cupa României

CSM Botoșani este pe cale de a-și trece în palmares o calificare fără precedent pentru club, și anume în sferturile de finală, după ce în optimi o întâlnește pe „U” Cluj Napoca, tot o divizionară, dar cu experiența Ligii Naționale, retrogradând anul trecut.

Totul constă în dorința de victorie a jucătorilor noștri!

CSM Botoșani a întâlnit în șaisprezecimile Cupei României-FAN Courier CS Unirea Sânnicolau Mare, meci câștigat de formația noastră, accedând pentru prima dată la fazele superioare ale competiției. Acum, CSM Botoșani poate să treacă mai departe, în sferturi, dacă învinge puternica formație clujeană.

Mă bucur foarte tare că am căzut cu o divizionară și sper să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Ar fi o realizare extraordinară să reușim să trecem și de optimi. Am scrie istorie pentru acest club dacă ne-am califica în sferturi! Clujul e o echipă puternică ce a retrogradat din ligă, deci un adversar pe care trebuie să-l tratăm cu foarte mare seriozitate, dar nu ne temem. Cu lotul pe care îl avem cred ca putem răzbi și de data asta, însă vom lupta pentru a ne asigura calificarea! – a declarat Radu Roșu, antrenorul echipei CSM Botoșani, după aflarea tragerii la sorți.

Meciul se va desfășura în Sala Sporturilor „Horia Demian” în data de 9 decembrie, ora 13:00, acolo unde universitarele jucau în Liga Campionilor, la feminin. Partida va fi arbitrată de A. Gherman/A. Moldovan (MM).

Multă baftă, băieți! Hai, CSM! Hai, Botoșani! 

Share

Lasă un răspuns