Comunicat de presă

După un an excelent în care echipa noastră, CSM Botoșani, a arătat că poate să dea piept oricărei echipe ce i-a stat în cale, după ce și-a fixat obiectivul promovării și după ce a scris istorie pentru handbalul din județ, contractul cu finanțatorii (Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Județean Botoșani) s-a încheiat, echipa rămânâd fără buget în această clipă, până la stabilirea ulterioară a unui nou buget și la votarea lui, de către cele două instituții publice.

Cătălin Stoleru, președintele clubului CSM Botoșani, declară: „2019 a fost ANUL HANDBALULUI BOTOȘĂNEAN, un an în care am adus faima Municipiului și județului Botoșani. Așa după cum știți în acest an am pornit la drum în luna iulie, când am anunțat veni la echipă antrenorul Radu Roșu, care s-a repatriat ulterior cu întreagă familie din Italia, după care au urmat cele trei transferuri de marcă, cei trei mari jucători Florin Ciubotariu, Bogdan Șoldanescu și Cristian Adomnicăi în jurul cărora am adus jucători tineri și am creat un grup puternic.

Nu am avut în minte decât crearea unei echipe puternice fară însă stabilim obiective foarte îndrăznețe pentru a evita presiunea și a reuși închegăm un lot omogen. Este adevărat ideea proiectului era aceea de a crea în jurul proiectului o cât mai mare emulație pentru a putea ulterior aducem cât mai mulți spectatori la sală și punem bazele unei pepiniere. Începând cu aducerea echipei Steaua București care s-a dovedit a fi un meci foarte gustat de botoșăneni (aproximativ 800 de spectatori prezenți), am reușit încă din primele meciuri rezultate foarte bune instalându-ne încă din prima etapă alături de CSU Suceava în poziția de lideri ai grupei.

Astfel, de la meci la meci, băieții au căpătat încredere și am reușit obținem rezultate foarte bune, iar în campionat am reușit 6 victorii clare, un meci egal și doar o înfrângere cu CSU Suceava. În Cupa României am reușit un rezultat istoric calificandu-ne până în sferturile competiției fiind eliminați de deținătoarea trofeului Politehnica Timișoara (meci la care au fost prezenți peste 1000 de spectatori).

Nu sunt singurele rezultate cu care ne mândrim, ci și crearea unei scoli de handbal, cu emulația creată în jurul handbalului, reușind înscriem în rândurile sale peste 80 de copii cu un potențial foarte mare de dezvoltare. Apoi, convocarea tânărului nostru jucător Claudiu Lazurcă la lotul național de tineret precum și evoluțiile jucătorilor Florin Mihăescu (20 de ani), Vamanu Ionuț (19 ani), Cosmin Bidasca, Adelin Berechea (18 ani), Răzvan Lesniuc, Rareș ionut Răileanu (16 ani), ne dau speranțe din spate vin jucători care alături de cei consacrați pot aduce performanțe echipei noastre.

Performanțele realizate dovedesc s-a muncit bine și aceste perfomanțe unice pot duce handbalul la un nivel mare de performanță, chiar culminând cu promovarea în LIGA ZIMBRILOR. Desigur, nu uităm ne-au fost aproape în acest an din nou Consiliul Local și Primăria Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și câțiva inimoși parteneri privați însă din păcate în condițiile de performanță resursele au fost insuficiente nereușind la ora actuală putem acoperi doar parțial salariile jucătorilor.

Doresc trag un semnal de alarm pe această cale, întrucât contractele de finanțare au expirat și nu avem resurse pentru a continua returul de campionat și a ne îndeplini obiectivele de performanță și de aceea propunerile înaintate oficialităților așteaptă un răspuns, pentru a ține pasul cu celelalte orașe care promovează și finanțează handbalul cum sunt Suceava, Vaslui, Bacău, Focșani, care au alocat peste 2  milioane de lei handbalului și cu care am dovedit putem ne măsuram forțele.”

CONCLUZIE:

Legislația permite finanțarea programelor sportive de utilitate publică. Conform ordinului Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2018, finanțările programelor sportive de utilitate publică diferite de cele din Legea 350, pot fi acordate pe mai mulți ani, evitând astfel lipsa finanțării în perioadele competiționale ale cluburilor sportive.

ÎN FINAL, TOTUL SE REDUCE LA IMPLICAREA ORGANELOR COMPETENTE ȘI A AUTORITĂȚILOR LOCALE!

Share

Lasă un răspuns