Stiri

Lazurcă Claudiu, interul valoros al echipei CSM Botoșani, a participat într-un stadiu de pregătire la București, cu naționala de tineret a României la handbal masculin. În acest stadiu, România a întâlnit Polonia, pentru două meciuri de verificare.

Fiind un sportiv bun, a jucat și pentru generația 2001-2002, dar și pentru 1999-2000, iar acesta ar putea fi motivul pentru care Claudiu are câte două medalii câștigate în fiecare an. Palmaresul său este surprinzător și puțini îi pot întrece performanțele de jucător tânăr.

Claudiu a câștigat medalia de argint la minihandbal, ca o primă medalie. Apoi iubirea de sport și dorința de juca handbal i-a adus în 2011-2012 un alt loc doi la minihandbal, iar în 2014 a cucerit medalia de bronz, la Juniori IV. A câștigat aurul la Juniori III și bronzul la Juniori II în sezonul 2015-2016. A ajuns în Finala Mare la Juniori I, sezon 2017-2018, când nimeni nu le dădea șanse, fiind singura echipă din primele patru care nu erau club privat. A cucerit locul doilea, iar în acelați an și-a apărat, împreună cu echipa sa, titlul de Campioni Naționali.

Puteți găsi declarațiile lui Lazurcă despre începutul carierei aici

Convocat la naționalele României, a primit distincții de cel mai bun intermediar sau cel mai bun marcator, Claudiu Lazurcă le mulțumește profesorilor care s-au ocupat de evoluția sa fabuloasă.

Cât despre stadiul de la București, Claudiu declară:

Am avut un stagiu de pregătire de o săptămână la București, încheiat cu două meciuri de verificare cu Polonia. Ambele meciuri au fost benefice pentru mine cât și pentru echipă, deoarece putem sesiza unde trebuie să mai lucrăm și unde sunt punctele noastre forte. În vară ne așteaptă un Campionat European și trebuie să fim în formaă cea mai bună.
Cât despre retur, s-a terminat vacanța și începe „distractia”, va fi un drum lung și greu de acum încolo. Începând cu prima etapă, unde ne vom întâlni cu echipa din Galați. Va fi un meci greu, deoarece echipa are o apărare bună și câțiva jucători cu experiență. Vor veni la Botoșani cu dorința de a lua înapoi cele 3 puncte. Ne dorim să începem cu dreptul acest retur și să ne îndeplinim obiectivele propuse. Muncim din greu și vom da tot ce putem noi mai bun.
Așteptăm publicul în număr cât mai mare să ne susțină la fiecare meci, cum au făcut-o până acum.

 

Share

Lasă un răspuns