Comunicat de presă, Divizia A, Handbal Maculin, Meciuri, Stiri

Duminică de la ora 12:00 va avea loc cel mai mare meci pentru CSM Botoșani din acest sezon! Se anunță Derby-ul Nordului care asalt Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”. Integraliste sunt CSM Botoșani și CSU Suceava, deja participante la Turneul de baraj.

CSM Botoșani se întâlnește pentru a treia oară în acest sezon cu CSU Suceava, o redutabilă echipă ce a făcut investiții considerabile, cu un buget mare și achiziții puternice, închegând o echipă care își dorește să țintească Liga Zimbrilor, practic să revină în Ligă.

În meciul din Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” cu CSU Suceava din acest sezon, băieții noștri au remizat, iar apoi au pierdut la Suceava, astfel creându-se o relativă diferență dintre cele două echipe, diferență care se poate remedia după meciul acesta și viitorul meci din campionat cu Suceava, în cazul în care vor fi victorii.

După victoria cu Poli Iași, Cătălin Stoleru a făcut o declarație prin care a chemat la Polivalentă autoritățile locale pentru a vedea frumosul proiect de la Botoșani:

A fost un meci bun făcut de băieții noștri, dar Poli Iași și-a vândut scump pielea și ne-a ținut în șah până în minutul 45 al partidei. Acum, cred că matematic nu mai putem pierde locul doi din Seria A, Divizia A și este o performanță făcută de CSM Botoșani.

Săptămâna viitoare ne așteaptă un meci greu împotriva CSU Suceava Div. A, un meci care poate confirma munca depusă la echipă până acum. Invităm alături de noi autorițățile din Botoșani pentru a asista la meci și lupta din teren va fi examenul de verificare că la Botoșani sportul trebuie să meargă mai departe, să își facă un nume și un renume în Divizia A și mai apoi în Liga Zimbrilor, unde țintim să promovăm!

Obiectivul nostru pe termen scurt este să ajungem la Turneul de Promovare în Liga Zimbrilor, iar cel pe termen mediu este să promovăm CSM Botoșani în Liga Zimbrilor, așa cum am stabilit ca obiectiv la sfârșitul anului 2019. Avem nevoie de autoritățile locale pentru a îndeplini acest obiectiv, de suporteri și de iubitorii de sport.

Vă așteptăm la sală într-un număr cât mai mare!

Intrarea la meci este liberă!

 

Share

Lasă un răspuns